Creșterea zilei

Când noaptea muri înlăuntrul ghețarului, mâini tinere ieșiră din nori, și se strecurară în pieptul meu și traseră zăvoarele porților pentru ca luna să poată izgoni întunericul. Nu mai vreau să cutreier câmpia și să citesc pe pietre runele păgâne, doar tăcut să mă odihnesc pe fânul proaspăt precum zorii landei și să contemplu cu ochi de copil lacrimile pe care noaptea le-a vărsat în bucuria de-a aduce pe lume o zi atât de pură. (Einar Bragi, 1921)

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

7 comentarii

  1. ŞI ce dacă nu am trăit pe-atunci? Mi-e dor de-aceeaşi glorie a zilei:)

    Răspunde
  2. Mai scrii? Rugămu-ne-ndurărilor:)

    Răspunde
  3. Când?:) De-ale tale, boierule, de-ale tale aşteptăm:)

    Răspunde
  4. E o vorbă din bătrânii (americani, parcă) – Când un bărbat spune că face un lucru, chiar îl face. Nu-i nevoie să-i aminteşti la 6 luni odată:)
    Straşnic tachinez:)

    Răspunde
  5. Na, că m-am fâstâcit la comentariul de mai sus. Schimbă tu locul lui „parcă”, ar sta mai bine înainte de „americani”. Mulţumescu-ţi:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: