The Unending Gift

Cu o curiozitate de botanist înveterat m-am aplecat indiscret asupra albumelor de familie. Nu prea mult, pentru a nu mă pierde cu totul. Of, acest trecut delicios cu minunile lui cotidiene!… Am avut curajul să le răsfoiesc și nu am murit. Nemișcare. Veșnicie. Nostalgie. Cumpătare. Despre fotografia de mai jos am scris cândva niște rânduri, într-o nuvelă, în care făceam o comparație amăgitoare. Nu știu cine e fata din imagine, poate că bănuiesc ceva, din amintirile bunicilor mei; pe spatele ei e numai o dată și câteva cuvinte în rusă. Apoi am regăsit-o într-o altă fotografie, mai matură, purtând uniformă militară, dar cu același surâs. Există cumva ceva perfect în toată treaba asta. Și sentimentul că am pierdut un lucru esențial. Și poezia lui Borges.

”Un pictor mi-a promis un tablou.

Acum, în New England, aflu că a murit. Simt,

ca și în alte dăți, tristețea de a înțelege că suntem

ca un vis. M-am gândit la om și la tabloul pierdut.

(Numai zeii pot să promită pentru că sunt nemuritori.)

M-am gândit la locul ales pe care pânza nu-l va ocupa.

M-am gândit după aceea: dacă s-ar afla aici, cu timpul

va fi un lucru în plus; acum e limitat, nesfârșit, capabil

de orice formă și culoare, fără să depindă de nici una.

Într-un anume fel, el există. Va trăi și va crește

ca un cântec și va rămâne cu mine până la sfârșit.

Îți mulțumesc, Jorge Larco.

(Și oamenii pot să promită, pentru că în fiecare

promisiune există ceva nemuritor.)”

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

3 comentarii

  1. Splendid. Ai tu o nostalgie care trezeşte suflete:)

    Răspunde
  2. garnet

     /  Februarie 24, 2012

    razboiul nu-i ca nunta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: