Frank şi Ava

Un exemplu tipic de femme fatale, Ava Gardner şi-a băgat picioarele în reputaţie (sau poate că în felul acesta şi-a consolidat-o mai bine) şi a făcut tot ce a vrut. A fumat toată viaţa până ce şi-a ruinat sănătatea, a băut constant şi a avut nenumărate relaţii cu bărbaţi care mai de care mai faimoşi, cu câţiva dintre ei căsătorindu-se. Trei căsătorii la activ, prima cu Mickey Rooney, a doua cu Artie Shaw, iar a treia şi ultima cu Frank Sinatra. Am să amintesc puţin de Hemingway, numai puţin, pentru că pe celălalt blog i-am cam intoxicat pe puţinii şi firavii cititori cu poveşti despre bătrânul pescar şi minunatele lui cărţi. În 1957, după ce a ajuns în Spania, Ava Gardner a legat o strânsă prietenie cu scriitorul, ea fiind dintotdeauna o mare admiratoare de-a lui, jucând în câteva ecranizări după operele lui Hemingway: The Killers din ’46, The Snows of Kilimanjaro din ’52 sau The Sun Also Rises (Fiesta) din 1957. A, plus că ea apare în unul dintre cele mai bune filme din lume, Noaptea Iguanei cu extraordinarul beţiv care a fost Richard Burton („…drinks his weight, drinks like Richard Burton, dance like John Travolta, now.” cum cântau cei de la James). Să revin. Tot timpul m-a impresionat intensitatea relaţiei dintre Frank Sinatra şi Ava Gardner, intensitate care a durat toată viaţa, chiar dacă ei s-au despărţit; o despărţire ca un simplu cuvânt. Pasiunea lor şi neputinţa de a duce la bun sfârşit o mare poveste de dragoste. Frumuseţea dramei lor. Personalităţi prea puternice, sentimente prea adânci, ascensiunea sau declinul, motivele despărţirii lor pot fi o grămadă… Poate că aşa trebuia să se întâmple, nu ştiu, nu invoc fatalismul… Rămân filmele şi cântecele lor, o amintire cât un cer şi admiraţia mea neţărmuită pentru amândoi.

And so now we know it’s not enough to be in love.

 

 

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

31 comentarii

  1. dan

     /  Decembrie 4, 2011

    m/am uitat si la restul pozelor. chefuri peste chefuri.
    mi/a amintit de cei frumosi si blestemati

    Răspunde
  2. Gata? Nu mai scrieti pe blogul acesta? Din pacate nu stiu adresa celui nou ca sa va citesc Anisoara

    Răspunde
  3. Ana

     /  Decembrie 21, 2011

    Voi astia de la zidul de hartie imi pareti niste betivani nebuni si simpatici. cind mai faceti intalniri?

    Răspunde
  4. ana toma

     /  Decembrie 23, 2011

    ati amutit sau nu mai stiti sa raspundeti? daca v-am jignit cumva va rog sa imi stergeti postarea. nu va mai vizitez/deranjez

    Răspunde
  5. vanc

     /  Decembrie 25, 2011

    sunt ocupati nu au timp de prostii sau de scris sau de bloguri

    Răspunde
  6. … ultima frază rămîne și pentru noul an
    care să Vă aducă sănătate și bucurii

    și pentru noi, ceilalți, cît mai multe ..”postări” pe acest blog
    LA MULȚI ANI !

    Răspunde
  7. Mulţumesc, mulţumesc, un gând bun, în sfîrşit. Pace şi fericire ţie. La mulţi ani!

    Răspunde
  8. noi doi

     /  Ianuarie 7, 2012

    la multi ani! nu ne dati si noua adresa noului blog ca aici vad ca ati abandonat. va multumim. ana si lulu

    Răspunde
  9. Păi ăsta e noul blog, oameni buni, celălalt era pe blogspot. Se vede la Gravatar.

    Răspunde
  10. noi doi

     /  Ianuarie 7, 2012

    daca asta e blogul cel nou de ce l-ati abandonat, nu mai vedem o postare de o luna de zile…nu il mai folositi sau ati renuntat sa scrieti?
    care e adresa celui vechi macar sa citim vechile articole

    Răspunde
  11. relu

     /  Ianuarie 8, 2012

    nu merge adresa asta, de ce?

    myiepona.blogspot.com

    Răspunde
  12. relu

     /  Ianuarie 10, 2012

    a…da….eu sunt moldovean de asta am crezut ca-i myiepona…

    Răspunde
  13. relu

     /  Ianuarie 10, 2012

    da, da asa cu moldovenii…

    Răspunde
  14. relu

     /  Ianuarie 10, 2012

    matale unde vietuiesti?

    Răspunde
  15. Aproape de Moldova şi pe lângă, pe la graniţă p’acolo…

    Răspunde
  16. Relu, pune nişte comentarii mai normale, dacă tot citeşti şi te implici.

    Răspunde
  17. relu

     /  Ianuarie 11, 2012

    da, asa ii- dar ii tare greu aicea la noi, daca ai sti…

    Răspunde
  18. Olguta

     /  Ianuarie 11, 2012

    Asa-i. Aicea nu-i usor delioc. Sa veniti sa vedeti. Haideti la noi in ospetie. Olguta

    Răspunde
  19. Flavia

     /  Ianuarie 12, 2012

    pai, vino si tu in ospetie aici la suceava si mai vedem noi

    Răspunde
  20. ca sa va smulgeti parul

    Răspunde
  21. olguta

     /  Ianuarie 12, 2012

    cred ca e timpul sa faceti pasul peste granite

    Răspunde
  22. Relu

     /  Februarie 7, 2012

    tot ii iarna la voi? ce mai scrii matale?

    Răspunde
  23. relu

     /  Februarie 7, 2012

    dar de ce nu/mi raspundeti? v-am suparat cu intrebarea? asa sunteti voi suparati ca suntem din moldova si suntem second hand?

    Răspunde
    • Doamne Relule, de ce să mă supăr? Of. Tot e iarnă, stai liniştit. Dacă nu răspund înseamnă că am fost prins cu alte lucruri. Din Moldova de Nord salutări.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


  • Eram ferice, liric, leneş, prost,
    Bătut de-o veselie fără rost:
    Semn rău mi-am zis şi-am izbucnit în râs...

  • Câteva categorii:

  • Bloguri, Bloggeri si Cititori
  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 21 de urmăritori

  • Decembrie 2011
    L M M M V S D
    « Noi   Ian »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
%d blogeri au apreciat asta: