Colecţii

Păsările, animalele şi oamenii adună. Poate animalele adună din instinct, dar la oameni, cred că totul ţine de dorinţa funebră de posesie. Degeaba ne străduim să negăm sau să invocăm alte motive ca dorinţa de cunoaştere, frumos sau armonie, tra la la… Da, judecata de valoare este un act de cunoaştere, dar nu are rost aici să filosofăm. Ce am putea găsi mai curios? Filumenia – colecţionarea ambalajelor de chibrituri, care are chiar o grupare în România, am înţeles, cam modestă, dacă avem în vedere larga răspândire a acestui hobby în alte ţări. Urmează apoi, cumva în legătură, colecţionarea pachetelor de ţigări, pasiune numită nicofilie. Deci, avem cutia de chibrituri, ne-am aprins o ţigară din mormanul de pachete, logic ar fi să coborâm în pivniţă, să deschidem o sticlă şi să dăm pe gât un păhărel cu vin. De bună sau proastă calitate, după posibilităţi şi opţiune. Asta în timp ce admirăm colecţia noastră de dopuri de la sticlele de vin şi de şampanie, apoi frunzărim prin clasoarele grele umplute cu diverse tipuri de etichete de pe sticlele cu băutură, vodcă, bere sau whisky, băuturi care ne-au satisfăcut setea atâţia ani. Ce filatelie, domnule, ce numismatică?! Bine… Rămânând în domeniul lichidelor, auzim mulţumirile celor care sunt pasionaţi de malacologie, amatori sau cercetători ştiinţifici, zoologi; malacologia constă în colecţionarea, aşa cum am menţionat, din pasiune sau pur ştiinţifică, a diferitelor specii de moluşte, de scoici. Admiratorilor dezinteresaţi ai cochiliilor nu le putem reproşa nimic. Deocamdată. Încheiem cu o pasiune care cu uşurinţă ar putea fi trecută în categoria fetişurilor, a celor care adună cu minuţiozitate nasturi, de orice tip, numiţi fibulanomişti. Pare cam ciudat, nu? Cam atât ne mărginim să scriem despre aceste pasiuni mai excentrice, rămânând la părerea că etichetele ar trebui să rămână pe sticlele cu băutură, care după ce sunt golite sunt aruncate apoi la gunoi, pentru că plăcerea unei uitări bahice de calitate, bucuria visului depăşeşte simpla contemplare a  unor obiecte exterioare. Dar, până la urmă, nu trebuie să uităm că oricine poate preţui orice. Valoarea o acordă fiecare, în parte.

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

4 comentarii

  1. Nu fumez, dar colecționez scrumiere vechi, de argint sau de ceramică pictată.🙂 Aștept diagnosticul🙂

    Răspunde
  2. Andi

     /  Noiembrie 25, 2011

    Ți-ai luat cam devreme vacanța de iarnă…🙂

    Răspunde
  3. Am revenit. Probleme tehnice. Asta se poate înţelege în mai multe feluri, ştiu. Scuze tuturor.

    Răspunde
  1. Cinque Terre « Andi Bob

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


  • Eram ferice, liric, leneş, prost,
    Bătut de-o veselie fără rost:
    Semn rău mi-am zis şi-am izbucnit în râs...

  • Câteva categorii:

  • Bloguri, Bloggeri si Cititori
  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 21 de urmăritori

  • Noiembrie 2011
    L M M M V S D
    « Oct   Dec »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
%d blogeri au apreciat asta: